no title

nu stiu ce se intampla cu mine in seara asta...imi doresc sa scriu ceva pe blog, pentru ca nu am mai scris de ceva timp, insa nu prea-mi gasesc cuvintele, sunt un pic debusolata...nu stiu de unde sa incep...sper sa leg ceva fraze care sa fie lizibile!
de cand ma stiu, ma intreb de ce visam? de ce ne facem iluzii? de ce speram? de ce suntem dezamagiti de persoane, de situatii?
cred ca ni se intampla toate astea pentru ca asa e normal sa decurga viata...
visand, sperand si facandu-ne iluzii ne facem viata mai usoara, ii dam culoare, ne dam noua insine motive sa mergem mai departe in fiecare zi in care ne trezim si stim ca trebuie sa o luam de la capat, pentru ca acea noua zi poate fi o noua viata, deoarece niciodata nu stim ce urmeaza... altfel ar fi incolora, inodora, nu ar avea niciun farmec...
in modul asta ne hranim sufletele...tindem catre ideal cu ajutorul iluziilor, al viselor...dar, de cele mai multe ori realitatea nu este aceeasi cu visele noastre care sunt foarte subiective, inevitabil ne luam de la viata si "palme" sau mai grav "suturi"...:D...dar eu personal am o vorba: un sut in fund, doi pasi inainte!...asta este viata...e absolut normal sa nu iasa totul asa cum ne dorim, niciodata practica nu se pupa cu teoria! e bine sa invatam din experiente, mai ales din cele neplacute!
din pacate, se intampla sa fim dezamagiti tocmai in momente in care nu ne asteptam, de persoane la care poate tineam mai presus de orice...si deseori ne intrebam: "de ce mi s-a intamplat tocmai mie asta?" ne spunem ca :"nu meritam asa ceva..."...si ramanem cu tot felul de intrebari in minte, si cu durere in suflet, si ne intrebam in continuu " de ce?"..."ce am facut ca sa merit asta?"...
daca la un moment dat intrebarile dispar pur si simplu, fie au fost uitate sau poate in cel mai fericit caz si-au primit raspunsurile mult asteptate, durerea din suflet trece si ea insa, raman niste cicatrici care nu dispar ever...pentru ca, cel putin pentru mine durerea se manifesta ca niste rani care pana la urma se vindeca dar raman marcate niste cicatrici, unele mai mici, altele mai mari, pe care mi le imaginez ca fiind destul de urate, precum niste rani carora medicii le-au pus niste copci la repezeala nepasandu-le cum va arata rana dupa vindecare! cicatrici care nu pot fi sterse nicicand sau uitate!
insa nu stim ce gandesc persoanele care ne populeaza viata...nu putem sa controlam viata celorlalti...putem face doar un singur lucru: sa ne controlam propria viata si sa incercam sa-i iertam pe cei care ne-au dezamagit sau mai grav: ne-au ranit sentimentele si deopotriva sufletele...sa ne gandim ca poate asa a fost scris, pentru ca eu una cred in destin si sunt convinsa ca fiecare om care se naste pe pamantul asta are totul predestinat, incepand de la un nume, o meserie si pana la lucrurile pe care le face zi de zi!
cam atat pentru azi...pana la urma am putut sa leg cateva fraze!...;)

facebook?????

...din pacate totul s-a schimbat si este in continua schimbare; de la cladiri, tehmologie, sisteme pana la oameni!...iar in unele cazuri schimbarea nu este in bine!
problema e ca oamenii nu mai au timp sa gandeasca...nu mai au timp sa faca ceea ce le place, nu mai au timp liber pentru ca lucreaza foarte mult pentru a-si asigura o viata cat de cat decenta, practic timp liber nu mai exista, iar putinul timp pe care-l au la dispozitie si-l petrec navigand pe internet...se pare ca e la moda, recunosc! si eu fac asta ( dar vreau sa precizez un lucru: nu sunt dependenta de internet asa cum mi s-a reprosat de catre cineva acum ceva timp! ) insa am constatat un lucru destul de trist: si anume in loc sa socializam in viata reala, sa cunoastem oameni noi, comunicam pe net, pe retele de socializare gen Facebook sau Hi5...whatever...oare nu e mai placut sa cunosti un om live decat virtual?...nu e mai interesant contactul vizual, limbajul trupului - sa stai sa analizezi omul din fata ta, sa citesti ceea ce spune corpul lui in clipa respectiva -, poate o atingere, ochii despre care stim ca sunt "oglinda sufletului" si ca exprima cele mai profunde sentimente ale noastre...din pacate in spatele calculatorului se pot ascunde persoane la care nu ne-am gandi...
cert este insa un lucru...preferam sa stam izolati in casele noastre, in fata calculatoarelor decat sa iesim sa ne petrecem timpul in aer liber, mai ales acum ca e vara si e foarte cald...
trebuie sa recunosc ca netul creeaza dependenta, sau mai bine zis tehnologia...cred ca in ziua de azi nu mai exista familie care sa nu aiba cel putin 1 pc in casa sau un notebook, telefoane mobile...umblam ca dispertatii cu cate 2 telefoane, unii au chiar 3..;)), nu mai zic de i-pod-uri sau mp3 playere si multe alte lucruri...preferam sa ne raportam doar la ce am enumerat mai sus in loc sa facem alte lucruri mai constructive...ca tot vorbeam de dependenta de net...parerea mea e ca o persoana dependenta de net e aceea care sta conectata non stop, care foloseste pana si telefonul pentru a fi online pe mess asta ca sa nu mai vorbesc despre facebook pe mobil!!!!
oameni buni viata noastra nu se rezuma doar la internet!punct

durere...

Fata cu parul de foc nu mai este printre noi...:(
de dimineata m-am dus la serviciu cu gandul ca azi e sarbatoare, ziua Frantei, tara mea preferata...
insa la scurt timp dupa ce am ajuns, am aflat o veste foarte trista care m-a socat si anume ca Madalina Manole s-a sinucis...
cand am auzit am crezut ca e o gluma proasta, nu mi-a venit sa cred asa ceva, mi s-a facut pielea ca de gaina si mi-au dat lacrimile pentru ca e de necrezut ceea ce s-a intamplat!
e o mare pierdere pentru noi, cei care am crescut cu muzica ei!
imi pare nespus de rau!
nu vreau sa o judec, nu am acest drept, nimeni nu are, dar e un mare pacat sa-ti pui capat zilelor! numai ea stia ce era in sufletul ei! noi nu vom afla niciodata care au fost motivele ce au determinat-o sa recurga la suicid!
ma intriga foarte tare faptul ca presa si oamenii in general fac supozitii despre modul in care si-a luat viata, o judeca, gasesc ipoteze care pana la urma nu ni le va confirma nimeni...iar mass media a gasit un subiect excelent pentru a creste audienta!!!
insa stau si ma gandesc ce fiinte fragile suntem si cat de usor putem sa ne pierdem mintile din cauza unor probleme, fie ele de sanatate sau de alt fel...si sa recurgem la fapte nechibzuite!!! si cat de usor putem pierde oamenii de langa noi fara sa ne dam seama ce aveam alaturi, doar dupa ce i-am pierdut!!!
ceea ce s-a intamplat azi ar trebui sa fie o lectie de viata pentru noi toti, oamenii obisnuiti si nu numai, pentru ca nu punem pret pe ceea ce avem langa noi! ar trebui sa pretuim viata si oamenii care ne sunt alturi la bine si la rau si sa incercam sa fim mai buni unii cu ceilalti!
inca o data tin sa spun ca imi pare nespus de rau pentru ce s-a intamplat!
Dumnezeu sa o ierte!
Odihneasca-se in pace!

experiente

la inceputul lunii cireselor am avut parte de o experienta destul de frumoasa intr-un oras foarte dragut, un oras de care te indragostesti extrem de repede...poate datorita arhitecturii, a oamenilor sau a experientelor traite acolo...oras care are "acel ceva" si te face sa iti doresti sa revii!
un oras mic ce se aseamana in mod izbitor cu Brasovul, un alt oras frumos care-mi place foarte mult!
pe mine personal m-a impresionat intr-un mod placut, a fost pentru prima data cand ajungeam acolo, si pot spune ca m-am sincronizat la fix cu festivalul stradal de teatru...cred ca v-ati dat seama ca vorbesc de Sibiu!
prima impresie a mea a fost una de genul: " aici e mult prea multa liniste pentru mine!", insa pot spune ca, desi am stat doar 2 zile, mi-a placut felul in care se scurgea timpul, felul in care se comportau oamenii, oameni civilizati, modul in care arata orasul...si ma refer la casele vechi avand ca embleme: "monument istoric", dar si celelalte cladiri noi...toate puse la punct, curatenie, foarte multa verdeata...
la modul general, alt lucru care m-a fascinat a fost ca oamenii pareau lipsiti de griji, [poate pentru ca nu i-a afectat inca, criza...;)) ], foarte linistiti...
ce mi-a placut foarte mult a fost ritualul lor, si anume ca duminica dimineata ies la o cafea in centru la terase...ma refer in special la grupul de prieteni al persoanei la care am stat, o fiinta speciala pentru mine ;)...nu stiu daca toti sibienii au acelasi ritual...cert e ca isi traiesc viata intr-o oaza de liniste!
cat am stat acolo am luat parte si la un spectacol de teatru foarte interesant, dar si la concertul trupei Directia 5 de care m-a indragostit irevocabil, ce imi placea mie inainte muzica lor, acum deja sunt o fana adevarata..:>
e foarte placut sa iesi din rutina zilnica de care ai parte in Bucuresti, sa vezi altfel de oameni, sa auzi o altfel de limba, mult mai dulce, sa explorezi linistit stradute inguste pavate cu pietre, sa admiri cladirile si catedralele catolice, sa simti dimineata cum te izbeste un aer rece si curat venind dinspre munti...sa evadezi din capitala!!!
cand m-am intors in Bucuresti aveam impresia ca sunt intr-un furnicar, prea multa lume, masini, un zgomot infernal...
cred ca m-as putea obisnui destul de repede sa traiesc intr-un alt loc mai linistit...o sa am in vedere Sibiul...:)

thoutghs running through my mind...

pentru ca nu am somn si pentru ca nu vreau sa stau in pat cu ochii in tavan pana vine mos Ene, prefer sa scriu ceva...ce? nu stiu...am niste idei, dar o sa vad ce o sa iasa la final, pentru ca am observat un lucru: e greu pana incep, apoi dupa cateva randuri ideile vin de la sine, nu trebuie sa stau sa-mi storc creierii ca sa pot scrie ceva, ele vin pur si simplu! cum spuneam si intr-o postare anterioara: sunt o sursa inepuizabila!
my precious star, si anume D2 mi-a spus ca scriu din suflet!
da! asa e! tot ceea ce scriu aici e ceea ce gandesc, ce simt, ce traiesc sau am trait la un moment dat, ceea ce sunt eu!
cu fiecare cuvant scris aici imi las si o particica din suflet, asa cum am lasat la fiecare persoana care a trecut prin viata mea, fie ca a stat mai mult timp alaturi de mine sau mai putin...asta conteaza mai putin acum; ideea e ca tot ceea ce fac...fac din suflet! asa sunt eu si nu ma voi schimba chiar daca uneori ar fi mai bine sa nu-mi deschid sufletul in fata oricui...imi place sa fac totul ca la carte, sunt un pic perfectionista, insa lucrurile nu ies perfect niciodata, pentru ca nu exista perfectiune, noi doar tindem catre perfectiune!
insa fiecare om luat in parte gandeste si actioneaza diferit...suntem unici!
sunt persoane care vad totul ca fiind perfect! fiecare vede lucrurile in felul sau...la fel cum sunt si notiunile: bine si rau!...daca eu consider un lucru ca fiind rau, asta nu inseamna ca si ceilalti gandesc acelasi lucru!
un lucru e cert: daca in viata de zi cu zi, de exemplu la locul de munca facem ce trebuie facut si ne iese aproape perfect si toata lumea e multumita de munca noastra, in viata particulara nu se intampla la fel pentru ca se schimba situatia si lucrurile, totul devine interpretabil!
trage fiecare ce concluzie vrea!!!!

ghosts!

cu cateva ore in urma am vazut un film!...unul destul de banal, cu o poveste tipica pentru filmele americane...cum sunt cele de Craciun, in care apar 3 fantome reprezentand trecutul, prezentul si viitorul; insa in acest film nu era vorba despre spiritele Cracinului ci despre fantomele fostelor iubite ale unui tip!
destul de interesanta ideea...poate ca ar fi minunat sa avem parte macar o data in viata de asa o experienta: sa putem vedea in trecut greselile pe care le-am facut, cum s-au simtit persoanele pe care le-am ranit si carora le-am intors spatele si am plecat pur si simplu...sa aflam ce se intampla in prezent intre oamenii din jurul nostru care se dau drept prieteni adevarati si partea cea mai importanta sa vedem ceea ce se va intampla in viitor!!!
aceasta experienta sigur ne-ar deschide ochii, sau mai bine zis ne-ar trezi la realitate! si, cred ca, daca s-ar intampla acest lucru fiecarui om, am fi mult mai buni, am iubi mai mult persoana de langa noi si nu numai, am pretui mai mult viata si cu siguranta nu am mai face atatea greseli!!!
mie una mi-ar placea la nebunie sa mi se intample asa!!!

orgolii???

ma chinuie de ceva timp o intrebare...de ce oamenii nu-si asculta inima si se lasa manipulati de orgoliu?...oare ei nu vad ca viata e prea scurta?... nu ar trebui sa irosim pretiosul timp pe care-l avem la dispozitie, un timp foarte scurt, sa demonstram celorlalti ca putem iubi mult mai mult decat cred ei sau decat lasam noi sa se vada!...trebuie pur si simplu sa traim viata la maximum, ca doar una avem... sa lasam totul sa curga, exact ca un rau care curge linistit...
sincer, eu intotdeauna imi ascult inima, las la o parte orgoliul, mandria si imi ascult sufletul; merg pana in panzele albe ca sa incerc sa remediez o problema, insa la un moment dat renunt pentru ca nu tine numai de mine...e nevoie de 2!...daca vad ca nu am cu cine mi se ia!!!
chiar daca ceilalti imi spun ca nu e bine ceea ce fac, ascult parerile lor, insa mereu fac ceea ce consider eu ca e bine, sau ceea ce cred ca trebuie facut! chiar daca in viziunea unora e "de rau ", prefer sa "ma lovesc de sus ca sa vad singura pragul" si asa imi dau seama daca mai merita sa ma chinui cu rezolvarea unei situatii!
sa pui mai presus orgoliul fata de ceea ce simti mi se pare o mare prostie!
nu inteleg oamenii care fac asta si nu am sa-i inteleg vreodata!
o singura intrebare le-as adresa: "vi se pare ca e mai bine asa in loc sa va ascultati inima?"
parerea mea ca acesti oameni au foarte multe de pierdut si nu stiu daca realizeaza acest lucru...poate ca intr-un final constientizeaza ce au pierdut dar din pacate, pentru ei va fi prea tarziu!

azi nu...

am ceva chestii in cap pe care as vrea sa le astern aici, insa am constatat ca e nevoie de o anume stare pentru a scrie...azi nu!...asa cum zice grasu xxl..."azi nu, poate maine"!
sunt sictirita din cauza unor oameni de c***t... si ma intreb pana unde poate duce prostia si rautatea omeneasca???...dar nu am decat sa astept si voi vedea pana unde vor duce...pana atunci voi manca fanta si voi bea pufuleti...:))

who am i?

acum ceva timp...sa fie vreo 2 ani, un prieten mi-a pus o intrebare, suna cam asa: "stii cine esti?"...am stat cateva clipe sa ma gandesc la ce raspuns sa-i dau...i-am spus ingrijorata: " NU! nu stiu cine sunt!" si trebuie sa recunosc cinstit ca m-a cam pus pe ganduri raspunsul pe care i l-am dat, pentru ca eu personal ma asteptam sa fie altul!
zilele astea vorbeam cu "maidi" despre lucruri, intamplari, persoane din viata noastra care ne-o influenteaza, fara sa le-o cerem in mod special, in bine sau in rau, whaterver...dezbateam probleme importante, importante pentru noi bineinteles..:D...si dintr-o data mi-am adus aminte de acest prieten si de intrebarea lui si am realizat imediat ca rapunsul pe care i l-as da acum ar fi cu totul altul, si anume: "DA, stiu cine sunt!".
raspunsul s-a schimbat, pentru ca mi-am zis ca voi afla cine sunt! se pare ca am aflat, dupa o perioada de aproximativ 2 ani, 2 ani in care pot sa zic ca am mai crescut un pic, am inceput sa ma cunosc pe mine insami...si asta s-a intamplat datorita intamplarilor, experientelor si a altor lucruri placute care au aparut in viata mea si bineinteles datorita persoanelor care ma iubesc, ma apreciaza si ma sprijina in tot ceea ce aleg sa fac...no matter what...insa ce este cel mai important: ma accepta asa cum sunt si nu ma catalogheaza drept "o copila imatura" cum ar spune unii...dar ca in orice lucru exista si parti negative si inevitabil persoane care nu sunt asemenea celor dragi mie... [am ales sa ma exprim asa pentru ca nu vreau sa fiu rea si sa le numesc asa cum ar merita, prefer sa fiu un pic ipocrita decat sa spun verde in fata ceea ce cred despre ele, pentru ca la un moment dat am fost sincera, am spus ceea ce gandeam si ce simteam si am constatat un lucru: Adevarul doare!!!]...experiente neplacute prin care am trecut si din care am avut ce invata; chiar daca nu le-as situa in top ten, ele s-au intamplat si nu am cum sa le sterg cu buretele, au facut si vor face mereu parte din trecutul meu, acum nu mai conteaza ce a fost; we must live the present, cause the present is the future; acum totul e istorie cum spun cei de la Abba!
insa acum pot sa afirm tare si raspicat ca stiu cine sunt...ce imi doresc de la viata, stiu ce imi place sa fac, de asemenea stiu ce nu-mi place...stiu ce calitati am, ce defecte si mai stiu un lucru, e o chestiune ce tine de un subiect mai delicat, poate chiar tabu, un lucru pe care bineinteles ca nu am sa-l dezvalui, doar atat pot sa spun: ca sunt o fiinta mai "special" : cine stie cunoaste ;)! trebuie sa mai existe si mistere pentru ca e mai incitant asa :D, insa cert este ca eu ma stiu pe mine, stiu ce fel de om sunt, stiu de ce sunt capabila...Stiu ca deja m-am repetat de prea multe ori..."stiu...stiu..."....:))...as mai spune muuulte pentru ca am constatat ca sunt o sursa inepuizabila, din toate punctele de vedere...:), dar e putin cam late, asa ca ma voi retrage si voi continua in alta zi in care voi simti nevoia sa mai pun ceva pe aceasta hartie virtuala cu ajutorul acestui condei numit tastatura!!!...a sunat cam ciudat partea cu, condeiul...ma simt ca un poet...:))